Germania

O zi de toamnă în Nuremberg

După o discuție recentă cu prietena mea, care locuiește în Germania, am ajuns la concluzia că am face bine să planificăm o nouă vacanță acolo.

Am fost toamna trecută acolo și totul a fost mi-nu-nat!

Acum sunt foarte entuziasmată și aștept cu nerăbdare să mă întorc în Bavaria.

Despre Regensburg poți să citești aici.

Desigur că se apropie toamna și devin nostalgică, iar cu ocazia asta am realizat că nu am scris nimic despre Nuremberg, oraș care mi-a plăcut foarte mult.

Iată ce poți vedea în doar o zi la Nuremberg.

PS. Toate obiectivele sunt apropiate unele de altele, astfel că am parcurs pe jos tot drumul, mai puțin până la lacul despre care voi pomeni la sfârșit.

Catedrala Sfântul Sebald.

Ca multe alte catedrale pe care le-am văzut și aceasta este foarte frumoasă.

Ca multe alte catedrale pe care le-am văzut și aceasta era în renovare.

Deja m-am obișnuit să am acest noroc de a găsi câte o clădire acoperită de schele, cam de fiecare dată.

Revenind, catedrala este în zona centrală a orașului, aproape de castel.

Din câte am înțeles, Sfântul Sebald este ocrotitorul orașului Nuremberg.

Catedrala este construită în stil gotic, cu două turle. Deși aceasta a suferit anumite daune în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost restaurată ulterior.

Biserica este evanghelică-luterană.

Castelul din Nuremberg

Castelul Imperial este mai degrabă compus din mai multe clădiri, construite în stil medieval și este amplasat astfel încât să ai o frumoasă panoramă asupra orașului.

Soarele bătea din față, astfel că în fotografii nu am reușit să surprind frumoasa priveliște, poate la apus ar mai indicat să vizitezi castelul.

Curtea castelului se vizitează gratuit.

Pentru a vizita interiorul castelului trebuie să plătești 5.50 euro. Anul acesta, două dintre turnuri și o grădină sunt închise.

Clădirile au un aspect frumos, sunt colorate, diferite față de ce am mai văzut până acum și sunt foarte bine întreținute.

După ce am vizitat curtea castelului, am ieșit prin altă parte, l-am înconjurat și am ajuns la o altă poartă de intrare în castel.

Locul se numește Tiergärtnertor, iar acolo te poți opri la una dintre terase sau îți poți continua vizita prin oraș.

Strada Weißgerbergasse

Nu știu cum procedezi tu când pleci într-o călătorie dar eu trebuie să am traseul făcut, să știu unde vreau să merg și ce vreau să văd.

Citind despre Nuremberg, mulți susțineau că strada Weißgerbergasse este deosebită și merită vizitată. Plecând de la castel, am mers pe aici pentru a ajunge în centrul orașului.

Adevărul e că mă bucur că nu am ratat-o. Este o stradă frumoasă, colorată și fotogenică.

Mi se pare că strada asta se potrivește perfect în peisajul tomnatic, cu portocaliul, cărămiziul și arămiul clădirilor.

Îți recomand să parcurgi strada dintr-un capăt în altul și să îi admiri stilul deosebit.

Râul Pegnitz

Orașul este traversat de râul Pegnitz, iar podurile care trec peste râu îți oferă niște cadre spectaculoase.

Zona este foarte frumoasă pentru plimbare și este chiar în centrul orașului.

Catedrala Sfântul Laurențiu (Lorenz)

Alături de Catedrala Sfântul Sebald, este tot o biserică evanghelică-luterană și este unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din Bavaria.

Catedrala Sfântul Laurențiu este construită în stil gotic și are niște detalii impresionante.

Atunci când am vizitat noi orașul, în fața catedralei cânta cineva foarte frumos la pian.

Piața Hauptmarkt

Aceasta este piața centrală a orașului și locul în care se află Catedrala Maicii Domnului (Frauenkirche) și Fântâna Frumoasă din Nuremberg.

În interiorul bisericii se găsesc o sumedenie de opere de artă.

În fiecare zi la ora 12, orologiul oferă un spectacol cu figurine, la fel ca în Praga.

Fântâna Frumoasă este un obiectiv turistic important din Nuremberg. Aceasta are 19 metri, este construită în stil gotic și este împodobită cu 40 de statui.

Piața Hauptmarkt găzduiește un frumos târg de Crăciun, care atrage foarte mulți turiști, din țară și străinătate.

Lacul Wöhrder See

Cum puteam încheia mai bine ziua dacă nu cu o plimbare pe lac, la apusul soarelui?

Lacul l-am văzut din mașină, în timp ce ne îndreptam spre casă și am decis să nu îl ocolim.

A fost o zi de toamnă frumoasă și călduroasă.

Dacă mă întrebi pe mine, am reușit să parcurgem o mare parte din Nuremberg într-un timp atât de scurt.

Desigur, așa cum mi se întâmplă de fiecare dată, aș fi vrut să petrec mai mult timp acolo, doar o zi în plus mi-ar fi fost de ajuns și pentru muzee.

Chiar și așa, Nuremberg este un oraș care mi-a intrat în suflet și care mi-a plăcut foarte mult. Ți-l recomand cu căldură!