Italia

Cinque Terre, unul dintre cele mai colorate locuri din Italia

Dacă vrei să vezi un loc plin de culoare și care, cu siguranță, te va umple de energie și voie bună, atunci trebuie să ajungi în regiunea La Spezia din Italia și să vizitezi Parcul Național Cinque Terre.

Cinque Terre (Cinci pământuri) este situat în nord-vestul Italiei și este format din cinci sate situate chiar pe coastă: Riomaggiore, Manarola, Vernazza, Monterosso al Mare și Corniglia. Toate acestea fac parte din Parcul Național Cinque Terre, care este inclus în patrimoniul UNESCO.

Riomaggiore

Acesta este locul în care am ajuns prima dată și pe care l-am vizitat în anul 2017, separat de celelalte, la care am reușit să ajungem abia anul trecut.

Practic, dacă vii cu mașina de la La Spezia, aceasta este prima localitate la care ajungi.

Locul nostru de plecare a fost Pisa, iar distanța am parcurs-o cam într-o oră și jumătate, cu mașina.

Ce trebuie să știi dacă mergi cu mașina este că parcarea este destul de departe de oraș, asta dacă nu vrei să riști să iei vreo amendă, așa cum am văzut la cei care și-au lăsat mașina în stradă. Sigur că acesta poate fi un inconvenient, mai ales atunci când este foarte cald afară, dar ce nu facem noi pentru a vedea niște locuri spectaculoase!?

Măcar ne-am bucurat de o priveliște pe cinste.

Riomaggiore

Ca să ajungem în centrul orașului, am fost nevoiți să mergem pe tot felul de poteci și am coborât o mulțime de scări, nu tocmai amenajate, dar umbra de acolo era bine venită, totuși vorbim de luna august.

Riomaggiore

Odată ajunși în centrul orașului, ne-am lovit de mirosul îmbietor al fructelor de mare, de zeci de turiști, magazine cu suveniruri și bineînțeles, gelaterii cu înghețată delicioasă, așa cum doar în Italia găsești.

Vei descoperi că strada principală duce spre mare, unde ajungi în punctul din care poți admira cel mai bine orașul, plus că aici vei putea face cele mai frumoase fotografii.

Riomaggiore

Nu trebuie să îți lași costumul de baie acasă, poți înota liniștit în zona asta.

Noi am ales să rămânem doar la stadiul de vizitare, așa că pentru înot și pentru a ne răcori am ales Baia Blu, o mică plajă superbă la care ne-am oprit în drumul spre casă.

La Riomaggiore am petrecut câteva ore minunate, ne-am bucurat de priveliște, am mâncat o înghețată gustoasă, am mers destul de mult pe jos și nu am părăsit orașul fără un magnet de frigider.

Manarola

Manarola cred că este cea mai cunoscută localitate dintre cele cinci și de multe ori când vei vedea o poză de prezentare a Parcului Cinque Terre, este făcută în acest loc.

La Manarola am ajuns anul trecut, în luna martie. Ei bine, cam asta este vremea potrivită pentru astfel de drumeții, nici prea cald, nici prea frig.

Tot cu mașina am fost și atunci, dar am avut și un pic de ghinion, a fost un incident pe drum și pentru o perioadă de timp a fost blocat drumul care duce la Parcul Național Cinque Terre, deoarece o mașină luase foc chiar pe acel drum, astfel că am coborât la Spezia și am băut o cafea până cei de la poliție și-au terminat treaba.

Ce vă povesteam cu parcarea de la Riomaggiore este valabil și aici, parcarea nu este tocmai aproape de oraș.

Mi-a plăcut faptul că de data asta nu am prins atât de aglomerat, vremea era plăcută, a fost ocazia perfectă pentru o plimbare.

Manarola mi s-a părut asemănător cu Riomaggiore, centrul orașului seamănă, clădirile sunt la fel de colorate, oamenii nu au mașini parcate în fața casei, ci bărci, un lucru pe care nu îl vezi în fiecare zi.

Dacă mai e ceva ce iubesc la țara asta, sunt palmierii. Sunt peste tot, de forme și mărimi diferite, de multe ori ai impresia că ești într-un loc exotic. Asta e minunat!

După ce ai traversat orașul trebuie neapărat să urci în locul de unde se vede cel mai bine orașul, ca punct de reper, acolo se află terasa Nesun Dorma, dar ajungând aproape de mare, vei vedea cărarea care duce spre locul panoramic.

Când ajungi sus, probabil îți vei da seama că ai mai văzut undeva locul ăsta, poate pe un puzzle sau pe un desktop, ca și wallpaper, în cazul meu așa s-a întâmplat.

După ce am admirat priveliștea și am făcut un număr considerabil de fotografii, am coborât pe altă parte, pentru a ne continua drumul spre următoarea locație.

Vernazza

Deși cel mai mult mi-au plăcut Riomaggiore și Manarola, nici Vernazza nu este de lepădat, bineînțeles că fiecare sat are farmecul lui.

Aceleași străduțe înguste și colorate le regăsim și aici.

Ce mi-a atras atenția a fost o terasă cu umbrele colorate, situată într-un loc perfect, de unde puteai admira marea în timp ce savurai o cafea sau un prânz cu specific italian.

Orașul se bucură și de o mică plajă, dar în luna martie era doar o priveliște deosebită.

Ce poți face este să mergi pe partea cealaltă ca să admiri orașul și marea, doar că trebuie să fii atent la pietrele umede pe care trebuie să mergi, riscul de a aluneca este destul de mare.

Monterosso al Mare

Monterosso al Mare a fost ultimul oraș pe care l-am vizitat în acea zi, acolo am prins și apusul soarelui, iar apoi ne-am continuat drumul spre Genova.

Aici nu am zăbovit prea mult, fiind destul de frig. Am făcut doar o plimbare pe malul mării, am mâncat ceva și ne-am văzut de drum.

Înțeleg că în timpul lunilor de vară este destul de aglomerată plaja.

Ca și o concluzie, poți vedea Cinque Terre într-o zi, dacă te țin picioarele, dacă nu vrei să faci plajă, plimbare cu barca sau alte activități care necesită mai mult timp.

Un sfat ar fi să faci excursia asta cu trenul. Biletele nu sunt scumpe, trenul îl poți lua de la La Spezia, iar acesta oprește în toate stațiile. Sigur e mai comod decât cu mașina.

Acestea fiind spuse, dacă ai ocazia, nu ocoli Cinque Terre atunci când plănuiești o excursie în Italia.